De ce există sporuri ofensatoare la bugetari: argumentul oficial care îți va crește tensiunea

de: Alexandru Puiu
17 03. 2021

În urmă cu câteva luni, atenția românilor s-a mutat pe sporurile absolut șocante ale bugetarilor, beneficii financiare care dublau sau triplau salariile unor angajați la stat. Raluca Turcan a găsit o explicație pentru ele și nu te va încânta.

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a afirmat, marţi seară, într-o intervenție la postul național de televiziune, că au existat „sporuri inventate doar pentru a masca necesitatea majorării unor salarii”. Din câte se pare, sunt aproximativ 80.000 de angajaţi în sistemul public cu salariul minim. Cu alte cuvinte, există o scuză pentru acele cifre de la care ți se ridică părul pe mână.

„Au fost sporuri inventate doar pentru a masca necesitatea majorării unor salarii pentru că, pe fond, şi în sistemul public există foarte multe salarii mici. Avem aproximativ 80.000 de angajaţi cu salariul minim şi atunci este firesc să te gândeşti dacă nu mai degrabă reaşezi pe grila de salarizare anumite salarii, cele foarte mici, decât să inventezi sporuri care fie nu îşi au rostul, fie trebuie acordate într-o sumă fixă. Dacă sunt condiţii de muncă extrem de dificile, nivelul sporurilor să nu depăşească 20% din salariul de bază. Aşa putem vorbi iar de echitate”, a declarat Turcan la TVR, conform News.ro.

Ministrul Muncii a profitat de ocazie și pentru a atrage atenția asupra lipsei de eficiență din sistemul public. Cu alte cuvinte, ți-a atras atenția asupra motivelor pentru care s-ar putea să nu fii foarte încântat de ”scuza” pentru sporuri.

„Sistemul public trebuie îndreptat şi spre eficientizare şi spre satisfacerea cetăţeanului. Dacă există structuri supraaglomerate, atunci şi ele trebuie eficientizate, adică omul să fie plătit exact pentru ce face. Şi dacă sunt structuri supraîncărcate de sarcini, dar cu puţin personal, faci reajustări de angajaţi. Mi se pare că avem domenii în sectorul public, din evaluările făcute la firul ierbii, în care instituţiile sunt subdimensionate, iar altele care se lăfăie pe bani publici”, a mai afirmat ministrul Muncii.